Încercări…

Niciodată nu am ştiut oamenii care ţin la mine cu adevarat, cu excepţia mamei, în schimb am învăţat să apreciez grija lor pentru mine, e fantastică şi diferă de la om la om. Oamenii sunt încarceraţi în tot soiul de îndoieli, ceea ce îi face mai puţin concentraţi la senzaţiile pe care le trăiesc într-un anumit eveniment important din viaţa lor. Încerc şi eu să-mi depăşesc îndoielile, şi e cu mult mai uşor cînd revii la ceea ce reprezintă umor, dragoste faţă de ceilalţi, curiozitate, dialog, căutare de priviri. E atât de frumos cînd ridici ochii în sus şi dai in imensa privire a ochilor ce te privesc şi vă adînciţi pentru un moment în sufletele care vor sa zboare în acel moment departe. Încerc mai departe să caut acea privire, o gasesc în cel care mă priveşte însă fie eu, fie el nu vrea să zboare, a fost de două ori în viaţa mea aşa privire, şi încă mai încerc să se întâmple minunea de a zbura cu cineva, desigur aceste momente sunt foarte scurte, dar memorabile, le sesizăm, le păstrăm în noi. Încerc încă să sper la cel ce a fost ultim în zbor, cine ştie poate vom mai zbura împreuna, sau cu alte suflete ce ne vor întra prin priviri şi ne vor chema să planăm uşor deasupra realităţii.