Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 4 ianuarie 2009

Urbancolia

Se creiaza un gen de desoperiri ai celor ce-si au vadita in sufletele lor tendinta de a scrie, de scrie despre ceva, sau despre nimic, asa vad eu ceea ce Dan Sociu incearca sa ne arate. Este ceva in faptul ca un individ de 28 de ani sta in aceiasi incapare cu maikasa, ansa acest lucreu se reduce doar la atat, stau sub acelasi acoperis nimic mai mult. Este ceva in faptul ca poti fi virgin la 28 de ani insa acest lukru nu inseamna ca nu ai penetrat organul tau cenusiu ori de cate ori ati venea cheful de un sex cu imaginile, si la urma urmei de unde putem sti daca suntem avuti sau avem orice in lumea asta se bazeaza pe relatii de avutie, te-am avut! te am! te voi avea! sau pe altul/alta. Este ceva in faptul c[ copii raman cu tristetea lor de dimensiuni incomesurabile ce te fac sa tresari de durere atunci cand ai curajul sa le privesti ochii, insa asta nu-ti afecteaza nicidecum viata parsiva pe care o duci, mai degraba ramai in pat si tii la bolile ce te fac sa simti durerea decat sa stai in picioare sa razi si sa primesti plecere de la micile lukruri pe care ti le face cadou cand vrea Viata. E ceva in tot acest discurs plin de mine insa e la fel de gol si vid ca ceea ce vad eu in cei de care ma indragostesc ei nu ma iubesc, si eu ajung sa nu i iubesc, nici pe ei nici pe cei ce sunt indragostiti de mine, sunt rece si vreau caldura este ceva si an aceasta dar……….orasul ma priveste in fiece seara, iam cerut sa-mi aduca acea persoana care ma va bulversa si ma va face sa ma revolt contra celor tristi, defapt contra celor ca mine in prezent. Mi-e comod in vagauna mea, asta e realitatea si intr-un fel vreau s-o schimb dar nici nu fac un pas spre schimbare ma complac si astept pana voi inceta sa o fac.

Read Full Post »

Ce reprezintă pentru dvstră noţiunea de şantaj?

Dacă privim din perspectiva ştiinţelor socio-umane putem face o diferenţiere clară dintre cîteva tipuri de şantaj, nu o să încerc să definesc şantajul doarece este foarte clar că acesta este o acţiune de ordin psihologic sau de ordin fizic menită să aducă beneficii cuiva în detrimentul psihicului dacă vorbim despre psihicul uman, sau gîndurilor unei anumite persoane, nu mă voi referi la perspectivele legale ale şantajului ci mai degrabă la catecorizarea lui prihologică.

În actele de violenţă în general doarece şantajul este un act de violenţă, indiferenta că este de ordin psihologic sau fizic sau legat de anumite bunuri pe care cel care şantajează vrea să şi le însuşească, acesta(şantajul) rămâine a fi un act de violenţă îndreptat asupra celui care este şantajat, asupra conepţeie sale despre lume, asupra sentimentelor acestuia şi cel mai grav în cazul care vorbim doar de şantajul psihologic asupra imaginii de sine, asupra concepţiei de sine.

Delimităm foarte clar perspectiva durută(se referă la suferinţă), de fapt a omului care este pus în situaţia să renunţe la anumite principii de viaţă din cauza fricii pe care o trezeşte cel ce-l şantaşează,pentru că şantajul ca şi concept este legat indubitabil de frică.

Deci şantajul este o legătură bazată pe frică şi găsirea punctului vulnerabil la altă persoană?

Da, şi cel care şantaşează de obicei cunoaşte sau intueşte anumite lucruri despre persoana şantajată şi le joacă, pracic vorbim despre maniera berniană, adică în opinia lui Erik Bern, există un joc foarte specific dintre călău şi victimă pentru că nu putem vorbi despre şantaj în afara acestor două sintagme, în care călăul este cel care şantajează, găseşte o momeală prin care-l prinde pe cel care este victima şi trezeşte astfel sentimentul de frică.

Victima în acest caz este predispusă la supunere? Există cumva o predispoziţie a persoanei spre a fi şantajată?

Dacă pornim pe ideia lui Erik Bern atunci ar exita această predispoziţie, pentru că looser-ul (învinsul) în viaţa de zi cu zi este pregătit să fie şantajat, pentru ca după aceia să poată să se laude cu „vezi dom-le că eu sunt singurul şantajat în lumea asta”, cunoaştem deja teoriile (învingătorul este acel care are imagine de sine obiectivă şi se vede în permanenţă într-o pustură a sa pozitivă pe cînd învinsul  se va vedea pe sine indiferent de situaţie că este bătut de soartă).

În general oamenii care au imagine de sine foarte puternică nu permit şantajul, cei cu probleme şi cei cu complexe permit acest lucru, dar vorbesc doar de cazul şantajului psihologic, de exemplu dacă mă laşi mă sinucid – este un tip clasic de şantaj psihologic, sau dacă pleci de la mine te omor, sau dacă nu te întorci acasă atunci o să ai foarte mari probleme foarte mari probleme la servici o să rămâi fără bani fără nimic şi atunci vei fi nevoit să te întorci la mine, astea sunt nişte chestii clasice de şantaj.

Am zis mai devreme că nu vorbesc de şantajul fizic adică nişte acte ale mele pe care le are cineva la mîină, nişte acţiuni pe care le-am făcut cîndva şi celălalt le cunoaşte şi ele cumva ies din sfera legalului, aici vorbim doar de sfera intimă, de viaţa nostră personală, şi atunci dacă noi avem o imagine de sine foarte bună nu permitem celuilalt să ne agreseze.

Cum se poate mainfesta o persoană astfel încât şantajul să fie pentru aceasta o chestie periferică?

Aici putem vorbi despre o concepţie despre lume a unei persoane ca o coerenţă, în sfera schemelor cognitive asta poate fi schema de sine pe care omul o are, şi atuncea putem aplica simplu analiza SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, and Threats) în care depistez părţile mele bune şi care sunt părţile mele rele, ce mă face să risc?, ce m-ar ajuta?, care sunt oportunităţile mele?, care sunt riscurile la care mă supun?, pentru ca să le putem depista, dar e desul de deficil să redresezi cumva situaţia pentru că există o mulţime de factori care intră în joc în acest caz, asta e copilăria asta este mediul din care venim, astea sunt atitudinile pe care le avem, ăştia sunt prietenii noştri şi foarte multe lucruri care construiesc imaginea de sine a persoanei, şi să nu uităm despre Carl Rogers care spunea că există două tipuri de egouri şi avea foarte mare dreptate, este ego-ul ideal care conţine prescripţiile sau aşteptările celorlalţi, şi există ego-ul real care înglobează în sine ceea ce vreau eu să fiu ca persoană, şi în momentul în care acestea două intră în contradicţie imaginea de sine are de suferit, deci atunci cînd sunt şantajat de fapt ce se-ntîmplă este că ceea ce ştiu eu despre mine intră în contradicţie cu ceea ce se aşteaptă alţii de la mine.

Prin urmare ca şantajul să fie o formă periferică a vieţii noastre diurine este necesar ca noi să avem o imagine de sine obiectivă?

Da! Şi să înţelegem că cel care şantajează de obicei nu duce la bun sfîrşit jocul, şi dacă am intrat în joc atunci va trebui să tot oferim. De obicei este pusă situaţia pune têt-a-têt ca să zic aşa, relaţia victimă călău, şi în cazul şantajului emoţional pentru că despre ăsta de fapt vorbim are loc un schimb de roluri permanent între victimă şi călău, şi fiecare primeşte satisfacţie de la faptul că unul că cere şi celălalt că i se fură, de fapt vorbim despre economia furtului în cazul ăsta, victima în şataj este de obicei cea furată, şi dacă înţelegem lucrul ăsta, că, de fapt nu putem fi şantajaţi emoţional şi că indiferent de ce face celălalt noi nu suntem responsabili pentru ceea ce face, asta este cel mai important să înţelegem din toată afacerea.

Ce aţi recomanda tinerei generaţii care se dezvoltă în condiţiile actuale ale R. Moldova să nu cadă pradă şantajului emoţional?

Să-şi aleagă foarte atent partenerii, pentru că omul care este predispus spre şantaj o face din start, de exemplu, sunt nişte exemple extrem de simple care ne-ar putea ajuta tendinşele de şantaj: dacă nu vii diseară mă supăr!; sunt nişte lucruri foarte clare care arată condiţionări negative, sau: dacă nu vei face asta te las!,putem vorbi chiar şi de relaţiile sexuale ale teenagerilor dacă nu faci sex cu mine o să te las!, şi cazul acesta este mai bine să laşi Tu decît să te lase El, sau Ea, dar vorbesc despre adolescenţi în care este clar că sunt cazuri specifice, ori dacă nu i-ai droguri cu noi nu eşti prietenul nostru!, dacă nu te îmbeţi îmreună cu noi iarăţi nu eşti prietenul nostru şi te vom exclude din gaşcă!, în acest caz cel mai simplu este să renunţi, chiar dacă este dureros şi extrem de dificil, chiar dacă îţi este dor de persoana respectivă nu trebuie să rămîi la rolul de victimă. Practic ceea ce se poate face este includerea raţiunii, şi chiar dacă doare ea este cea necesară, doarece ea este cea care curăţă este cea care oferă lumină!!! 

Read Full Post »

Casa

Un element esenţial parcă se pare dar azi nici nu am senzaţia de apartenenţă la vreun spaţiu oarecare, vin dorm , mănînc , mă trezesc plec din spaţiul în care locuiesc şi aşa fara a avea un oarecare ataşament faţa de acesta. Cred că este mai degrabă un element acultural de a fi într-un oarecare spaţiu, sau ca o mică parte a acestuia să-ţi aparţină, atunci cum se face că este necesar să-l cumpărăm în timp ce oamenii de ştiinţă dezvoltă noi idei despre proxemică şi ştiinţă a distanţelor. În spaţiul personal care se zice că are pînă la un metru depărtare de tine, eşti în zona ta, care de fapt îţi aparţine, în povestirile astea despre fenomenul ceakrelor, la fel, se spune că există un spaţiu al tău, în care, dacă interacţionează cineva cu tine, atunci, îl simţi chiar şi cu spatele. Totuşi de unde vine ideia de a vinde spaţiul care este acel element care face să dezvolte ideia de spaţiu privat în strinsă corelaţie cu imobilul în care locuieşti. dar de fapt în care pur şi simplu vii dormi mînînci, visezi; dar poate anume visele noastre legate de o viaţă mai bună determină importanţa acelui spaţiu în care dormim, poate noi credem că dacă vom dormi într-o casă mai mare vom visa mai frumos?! Nu ştiu încă nu-mi găsesc nici o explicaţie însă aceasta nu înseamnă neapărat că sunt pregătită să aflu răspunsurile în totalitate, deoarece vreau şi eu o casă mare dar logic nu m-io explic de ce?! Da, este evident o dorinţă normală pe care o are fiecare dar ce ne motivează spre această dorinţă? Rămîine să găsesc răspunsurile.

Read Full Post »

Cenaclu

Păi de cîte ori am fost? Doar de două, prima era cam Beşleagă, a doua a fost o descoperire, ceea ce am sesizat în ultima întâlnire este faptul că oamenii vin să se asculte reciproc,(cel mai probabil nu au unde o face, pentru asta utilizează termeni de „cenaclu”) şi mai cu seamă că fiecare are ceva de spus, depinde deja dacă va fi sau nu ascultat! Mi-am închipuit un astfel de sympozion în care ar veni lumea să-şi zică pornirile sale interne pe care le-a avut în ultimele 24 ore, oare cum ar arăta?! Cred că în acest caz va fi nevoie de inregistrări pe fundalul cărora cel ce va dori să facă texte literare să se inspire, astfel cred că fiecare va fi cel ce se va desoperi în noi nuanţe, e foarte provocator să-ţi cunoşti toate categoriile gândirii şi autocunoaşterii, mai ales cînd te afli în public, ceva te înspăimîntă nu doar din afara ta dar încă şi din interiorul tău, faci faţă în momentul dialogului în care te divulgi şi te simţi divulgat, oare cum e?
Cred că pînă nu demult eram considerată un ins straniu care încearcă să perceapă lumea sub alte culori, pînă cînd am început să spun lucruri ce nu se legau între ele, după asta am încetat din plictiseală(cred), mi se zice uneori că nu sunt autentică, dar ce semnifică acest autentic al meu, nu ştiu cum arăt în diferite ipostaze, ştiu doar că mă simt pe mine aşa cum sunt, pot fi şi falsă dar falsitatea la fel mă face să mă simt pe mine, este cu totul altceva cînd te dezbaieri de autentic şi începi să cotrobăieşti în tine odată cu cei din jur, ei aţi arată ceva de-al tău, tu spui că nu e adevărat, după care începi să vezi şi tu ceea ce văd alţii, apoi totul dipare odată cu ei şi rămîi iarăşi cu credinţele tale şi tot aşa, pînă nu decizi că esti ceea ce esti atunci cînd te simţi pe tine! Eu mă simt pe mine cînd sunt într-o stare bună de spirit cum s-ar zice, altfel încep să mă simt falsă şi lumea din jur mă întreabă de ce sunt tristă, iar eu spun „Azi am o zi proastă, o aştept pe cea de mîine”, pe cînd în sine întreb „Nu cumva eşti acea persoană care vrea să mă salveze de falsul în care mă aflu şi să mă facă să mă simt bine?”. Nimeni nu-mi oferă salvarea, o găsesc singură în mine!
În genere e o.k. să fie cenaclurile astea că te ajută să te solidarizezi cu lumea în ceea ce priveşte lectura şi literatura dar nu-ţi provoacă schimbări radicale pe care le cauţi în aceste reuniuni, o utilizezi doar ca rezervă a sinelui care este în cautarea euforiei şi întregirii, ceea ce este imosibil în practică.

Read Full Post »

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!

Read Full Post »