Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 decembrie 2009

Carusel

Ceea ce mă făcea să zbor şi să visez permanent era caruselul, era spaţiul de fericire în care eram aşezată la mijloc pe scaunul vopsit în roşul unei vopsele necalitative de prin anii 89, mama în dreapta mea şi tăticul în stînga noastră, ne ţinea cu braţul său stîng pe amîndouă, probabil era o ofertă de securitate inconştientă din partea lui pentru noi.

Acum am 25 şi caut acel carusel în care să reapară sentimentul     zborului şi visului. Sunt zilele de vară în care îmi ofer această plăcere nesăbuită a copilărismului, şi a librtăţii sufleteşti,dar, singură, nu se-ncumetă nimeni să urce alături.    Probabil sunt prea visătoare sau prea ataşată de    acel moment, care are tendinţa să devină tragicul singurătăţii mele, sau,e ceva din ce trebuie să sustrag ideea despre realitatea în care mă aflu, în care peste tot este lupta pentru supravieţuire. Sunt obosită, vreau să aterizez în caruselul vopsit cu culoarea cea roşie şi ieftină, dar, sunt influenţată de conceptul Phanta Rey, ceea ce a curs e deja altceva, retransformarea nu mai este valabilă, nu mai este posibilă. Rămîine întrebarea cum aş putea să mă bucur din nou de plăcerea de urca şi a zbura cu sufletul şi visele în acel spaţiu ce te eliberează, cel al caruselului.

Am crescut! fac parte din caruselul unei vieţi mature,  dar copilul   se face prezent şi aşa de mult mă doare cînd acesta îmi cere să-l duc la carusel, şi eu răspund cu un refuz brutal, sau dacă mă decid să-i fac pofta o fac pentru el, fără a mă implica la fel de emoţionant şi pur cum o face el, copilul. Despre ceea ce îmi rămîne pot zice doar una este uneori prea rapid caruselul vieţii mature, u reuşesc să-i cuprind frumuseţile în toate culorile pe care le acordă, e greu să le urmăresc fără a mă implica, deşi asta e condiţia:Bucură-te dar nu te implica, acţionează şi pe urmă simte frica!, da este un nou început spre tot ceea ce-mi oferă noul meu carusel, este unul matur şi va trebui să-l informez pe copilul din mine că jocul copilăresc s-a terminat, începe cel matur, şi trebuie să-i învăţ regulile, să nu devin ratatul ce pierde în faţa greutăţilor.

Simt că sunt la puntea de trecere, ştiu că  sunt puternică s-o fac, deoarece cei între care eram copil, nu-mi mai sunt alături în aceiaşi formă precum erau atunci, ei sunt, dar nu mai sunt acei de atunci, nici eu nu mai sunt cea de atunci.    Zbiară copilul, dar depăşeşte odată cu plînsul său bariera de a creşte, biologicul i-o cere, societatea e şi ea un impediment de a rămîine la fel, deci se resemnează cu soarta pe care o are şi devine un om responsabil cu abilităţi analitice bine fundamentate, şi capacităţi de judecare pe care le utilizează în exprimare. Exprimarea şi ea cere schimbări, dacă pînă acum îi era de ajuns să întindă mînuţa spre celălalt, cel din urmă nu ezita să-i dea mîina, acum însă acest gest poate fi considerat jignitor şi adesea poatră caracter de „A pune mîina!”,şi celălalt se cam teme să fie deschis, deci încep să învăţ cum e să fii adecvat, tacticos şi politicos. Este realmente greu de a depăşi starea infantilă a copilărismului, dar ca să poţi fi acceptat trebuie să jertfeşti, cu ce altceva decît cu copilul din tine?

Dar totuşi acest carusel rămîine în interiorul meu şi nu-l voi arunca la coşul de gunoi doar de dragul că el,copilul, nu este perceput de către celălalt, îl voi păstra pentru mine, şi voi apela la el ori de cîte ori voi fi singură, şi nespionată de privirile altora, şi în acel moment îmi voi redobîndi curajul de mă urca pe cele mai speciale şi întortocheate caruseluri, deoarece lui îi datorez experienţa primei  libertăţi şi primei fericiri de a fi eu cu mine însumi!

Îţi mulţumesc copilaş :)))

Read Full Post »