Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2010

Femeia puternică, după Cella Serghi

Sunt împotriva psihanalizei, a adăugat, dar ca să combaţi un lucru trebuie să-l cunoşti.(Michi)

„Fata mea vrea să fie doctoriţă.”pentru tata doctoriţă însemna licenţiată, indiferent cu ce studii universitare.

Mă gîtuia revolta .Ajunsesem atît de greu pe băncile universităţii. Cunoşteam studente care locuiau în cămin în condiţii crîncene, umblau nemîncate, apa le intra prin pingelele rupte…Oare ştiau că în ziua cînd vor porni, cu licenţa în buzunar, să caute de lucru, li se va răspunde: „Eşti prea nostimă, prea tînără, soţia mea e geloasă…”?

Fragment din Roşu şi Negru citat de autoare: „O gâză efemeră se naşte la ora nouă dimineaţa, în plină zi, ca să moară la ora cinci spre seară; cum ar putea ea să înţeleagă noaptea?… Mai dă-i cinci ore de existenţă, şi atunci va vedea şi va pricepe ce e noaptea.”

Mi-am spus: ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul stimulent în viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că îl stăpînesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decît mine, dar asta nu are nici o însemnătate, fiindcă oricît de frumoasă ar fi o femeie, se poate întodeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adîncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă(cum se spune în Drept despre bunurile care nu se pot schimba între ele, cum ar fi un tablou, un covor, un exemplar de carte dintr-o ediţie rară), amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc.

„Fiecare cu viaţa lui, cu zbuciumul lui, cu judecăţi şi sentimente tot atît de diferite, ca şi cum am fi trăit îndouă case deosebite care au doar un perete comun.”

Vorbea de mine la trecut! Mi-au venit lacrimile în ochi. După plecarea lui, am rămas, proptită, cu braţele îndoite, de uşă, cu capul pe braţe, în timp ce ascensorul cobora. Îmi zvîcneau tîmplele, îmi era cald. Plîngeam în hohote…Singurătatea din jurul meu a început să mă apese. Mi-era frică de ea… Şi am spus:”Doamne, ajută-mi! Nu ştiu cum, în ce fel, dar ajută-mi…Ajută-mi să mă obişnuesc cu singurătatea…sau să-mi găsesc un drum, un rost…”

Mi-e ruşine că am stat atîta timp departe de tot ce se întîmplă pe lume. Parcă am trăit singură, într-o odaie cu toţi pereţii de oglindă, şi m-am văzut pe mine, numai pe mine, şi iar pe mine, în mii de exemplare. În timpul ăsta s-au chinuit oamenii în închisori, pentru idei generoase, pentru o lume descătuşată de umilinţe şi nevoi. S-a muncit în uzine, în laboratoare, în spitale, zi şi noapte, pentru a se înainta cu o fracţiune de pas în necuprinsul vieţii. Eu ce am Făcut? Cînd mă gîndesc  la Alex, mi se pare că mi-am rupt stupid  piciorul alunecînd pe o coajă de pepene, şi în jururl acestei meschine întîmplări mi-am adunat toată energia, toate gîndurile, toate emoţiile… Dar iată-mă vindecată, umblu pe stradă ca un om întreg şi parcă am mai cresut în timpul bolii. Văd acum totul altfel, de la o altă înălţime, cu alţi ochi… Uite, pe taburetul din faţa mea – un triunghi luminos, e o rază de soare care a luat forma asta, o rază de soare intră probabil acum şi în odaia lui Michi, dar acolo ia altă formă.Mă întrebam odată cum va fi ziua în care nu mă voi mai simţi agăţată de el ca iedera de zid. Şi iat-o!

O rază de soare trece pieziş printr-un loc în care cerul de fum opac se deschide. O văd reflectată într-un ochi de apă care anunţă dezgheţul. Adulmec primăvara. E poate prea devreme, dar simt că nimic nu mai poate opri primăvara din drumul pe care a pornit…

Istoria poate să se regăsească în oricine, fiindcă fiecare din noi a înceract să facă recurs la destăinuire, la patimile fericirii pe care ţi se pare că le afli în cealaltă persoană, însă, de fiece dată suntem puşi faţă în faţă cu noi înşine. Independent de starea oficială pe care o deţinem, fie că avem un soţ/soţie, dacă nu facem din el/ea obiect al refugiului, avem sorţi de izbîndă în relaţie. Cel mai important e să  facem un singur compromis, şi acel pact să fie încheiat cu noi înşine, fiindcă pentru fiece suferinţă a noastră nu se face răspunzător celălalt ci propria noastră fiinţă.

Read Full Post »

EA:”Mă atrăgea dar nu-l doream…, Prima oară m-a zăpăcit cu totul…, Femeile simt imediat că sînt diferite, n-au nevoie de o perioadă de adaptare în care să gîndească, ele o ştiu asta-i tot, bărbaţii sunt mult mai grei de cap…, prefer să fac decît să mă uit…,am încercat să aflu diferenţa dintre a dori pe cineva şi a face dragoste cu el, N-o văd!…, Nu prea cred în iubirea din povestea noastră, e doar o poveste, atîta tot…Ţi-a fost frică să nu mă agaţ de acest Te iubesc ca de o victorie, să nu-l întorc împotriva ta, ţi-a fost frică…, Poţi să faci ce vrei din mine, în ciuda eforturilor tale n-ai să reuşeşti să nu-mi mai placi…, mă văd prin ochii lui…,Ce vei face cu bordelul meu lăuntric?…,Ţi-e teamă şi asta mă enervează!…, Vreau timp, vreau ca el să mă folosească pentru plăcerea sa, deci şi pentru a mea, nu vreau iubire şi mai ales respectul lui….,plăcerea mea nu este a unie clipe, ea se prelungeşte şi se împlineşte dincolo de act, plăcerea mea este o fericire pentru mai tîrziu.”

EL: „Cu ea fiind, nu simţeam pericolul…, Ceva riscant şi prea puţin rentabil, iată ce gîndeam despre infidelitate…., Cînd a deschis uşa, am închis ochii, am aşteptat să vină să se lipească de mine sub cearşaf, m-am lăsat în voia ei…., disponibilitatea ei mă uluia, n-a pus nici o întrebare, nici eu…., Cuplul se bazează pe un mit al contopirii…, Fără să vreau am încredere în ea, totuşi ceva în insistenţa cu care mă priveşte mă tulbură, sunt bănuitor dar şi intrigat…., Cu ea nu ştiu spre ce mă îndrept…., Scopul jocului era încercarea de a merge mereu mai departe, avea încredere în mine, credea că eu ştiu spre ce ne îndreptăm….,totuşi n-o iubesc, vreau să spun că nu sunt îndrăgostit de ea…., Este cea mai deschisă femeie pe care o cunosc, nu-i spun că încep să am nevoie de ea, mă port urît…,Nu mă gîndeam că o să accepte atît de repede, mă aşteptam să se împotrivească măcar aşa de formă…., Îi spun că o iubesc, nu este un angajament pentru viitor, este o mărturisire neaşteptată…., mă gîndesc că aş fi putut face orice voiam cu tine, această încredere m-a înspăimîntat…., De ce pare atît de îndrăgostită?…., Cu ea, îndrăznesc orice….,Te-ai transformat într-un drog puternic, mă faci să uit restul, mă împiedici să trăiesc, mă împiedici să văd lumea din jur, mă manînci din interior, mă dezguşi, Înţelegi?…., căutarea plăcerii e fragilă, ea nu se bazează decît pe noi, şi pe buna dispoziţie a minţilor noastre…., N-aş putea trăi cu una ca ea, dacă bărbatu-său şi nevastă-mea n-ar exista, povestea nostră n-ar exista nici ea!…., Bărbaţii nu prea se pricep să rupă o relaţie, se învîrt în jurul cozii, aşa şi eu mă învîrtem în jurul cozii mele…., Nu ştiu ce-aş mai putea inventa ca s-o fac să simtă şi mai multă plăcere…., Supunerea ei este ucigătoare…., A intrat în viaţa mea cu consimţămîntul meu, de cînd se află aici, nici o altă femeie nu mă excită, nu ştiu nici dacă ea mă mai excită…., mergem prin frig şi suntem singurii cărora le e cald…, Tu mă săruţi şi simt un val violent care urcă înlăuntrul meu, putem numi toate acestea extaz, sau pur şi simplu fericire…., Nu mă simt responsabil pentru suferinţa ei…., Cuvintele mele comandă, dar firea ei este cea care conduce…., Niciodată nu m-am simţit atît de liber şi atît de dependent, e ceva foarte contradictoriu…., cu ea libertatea e un lucru de temut…., M-am simţit bine pentru prima oară după şapte luni, un fluid bizar, între o adiere uşoară şi un curent de aer, trece şi se ascunde, te învăluie, te întrebi dacă nu cumva visezi, că am făsut dragoste apoi, asta a contat mai puţin: surîsul ei era de ajuns fericirii mele.”

Ajunşi în suspans, nimeni nu poate trăi contopirea unui sentiment identic, fiecare va vedea partea sa a suferinţei, existenţei, obsesiei, dragostei.

Revăzînd tot parcursul însemnărilor a doi oameni legaţi de realitatea socială prin contractele semnate cu celalţi protagonişti aflaţi în rolul soţilor, aceşti doi bezmetici caută revanşa trăirii unor experienţe pierdute, nu în sensul că au fost cîndva ci în sensul că au pierdut timpul cuvenit acestor trăiri.

Poate nu înţeleg prea bine de ce Dragostea are nevoie de timp, iar feicirea de trăire, o schemă relativ percepută, ce poate fi dezvăluită de contradicţiile planetelor Venus şi Marte, fiecare vede doar acea schemă care e construită de propriul eu, şi nu parţine unei şi aceleiaşi categorii de concepte ale fericirii, femeile înţeleg mai repede că sunt diferite, în sensul acesta anume că feicare îşi percepe schemele emotive diferit, şi doar un simplu imbold al stărilor de plăcere continuă să tenteze sufletele spre trăirea desăvîrşită a ceea ce poate fi numit IUBIREA.

Read Full Post »

Dumitriţa Milena

Prima şedinţă a clubului „Zece”, se declară a fi una foarte productivă.

Dumi: am înfiinţat un fan club „Jos sărbătorile false”vom avea în cadrul acestui club în care va trebui să scrim poezii despre Sărbătorile false, însă în acelaşi timp vom activa şi în clubul „Zece” în care vom scrie poezii de tipul următor:

Iarna de către Dumitriţa Milena

A venit-A venit iarna,

Cu fulgi măşcaţi ca inima!

Iarna de către Irina:

Afară fulgii coborînd în grabă,

dau peste năsucul tău

şi se transformă în picături  ce-ţi

rumenesc pielea catifelată

ei devin fermecaţi

supuşi frigului şi splendoarei

zăpezii căzute peste noapte.

Frunzele de către Dumitriţa Milena:

Au căzut frunzele aurii

A venit iarna

Ca prin poveşti! (o ador pe mica asta plină de esenţe, are cu cine semăna :))

Frunzele de către Irina:

Galbene şi vii pentru cele ce

vor apărea

în momentul îsufleţirii ciclice

a butoanelor acestui copac

calm şi înalt, Stejarul!

Dumitriţa Milena zice că toamna la bunei e bine! şi eu o cred; de asemenea ea zice că toamna la bunei e frumoasă.

Iarna de către Dumitriţa Milena: A venit iarna drăgostoasă ca aerul munţilor!  Dragostea după Dumi, Dragostea e ca din tei, ea ne ajută să formăm un grup de oameni pe nume Familia!

Am descoperit datorită acestui suflet deja mare într-un copil de 8 ani, multe lucruri asupra cărora gîndeam dar nicidecum nu ajungeam să le parcurg cu simpleţe şi sens!

Dragostea e frumoasă şi este!

Epicur a fost bravo, cred că am înţeles cîte ceva despre el prin intermediul Dumitriţei!

Read Full Post »