Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 24 septembrie 2012

Weekend fericit

A inceput sambata dupa orele 14, mi-am luat desigur ceva de rugumat la plaja, cipsuri si o bere San Miguel, mergand in tren am iesit la o statie pentru a vedea soarele, un fel de check daca e calduros sau asa lenoshel, am stat zece minute cu niste cassius in ureki, si am urcat in urmatorul tren spre plaja, iesit, cu un ruksak destul de greluts, insa ajuns la plaja exhibitionista, ceva straniu am simtit in momentul cand am finisat berea, papam cate un cartof, si parca dintr-o data un sentiment de fericire, o stare de eliberare, un fel de meditatie „a la” european mood, era liniste in mine, totul uitat, dat la o parte si primeam kaif de la soare, unul stralucitor in fata caruia stateam aproape goala, ma incalzea asa de placut ca nu auzeam nimic din conversatiile celor ce erau imprejur. Cand am pornit sa intru in apa, mi-am dat seama ca din sute de copruri goale, nude, nu exista diferenta gender, nimeni nu avea corp, toti erau fiinte, simple, fara dimensiuni, fara sexe, fara prejudecati. Am vazut apusul cu muzica in ureki, si ma simteam in siguranta, departe de toate experientele anterioare, departe de trecut, doar senin. Seara a urmat cu o noapte in Antzoki, am incercat sa boikotam cu Patricia preferintele muzicale a dj-ului, si apropo baiatul a avut niste reactii tare muerile, am rugat sa puna RHCP, si a zis ca mai incolo, asteptasem toata noaptea pana la 5, fara nici un rezultat, in fine a fost bine pentru ca am dansat sub ritmurile lui Elvis, priveam barbatii de primprejur, si ma gandeam ca nu simt nimic, nu simt nici un fel de boom-boom in inima, poate din cauza ca nu incercam sa flirtez, in schimb am vazut oki tristi la unul care o urmarea pe o tipa trasnet, Laura, si bietul consuma alcool, petrecand timpul doar privind-o. Tristuts.

Duminica pe la 14, trezirea, autoimpunerea de a ma imbraca, dupa care am ajuns la Mungia, orasel in apropierea Bilbaoului, acolo am mers cu un grup de oameni sa facem hipism, am urcat pe Sultan, manipulator animal, stia ca eu prima data calaresc si nu isi dorea sa ma asculte sau cel putin sa fie cat de cat empatic cu mine, in fine, dupa doua ore de calarit, mi-am impus si eu caracterul, asa ne-am gasit in contact unul cu celalat, a inceput sa ma asculte, sa alerge, si cand am iesit din teritoriul de antrenamente, am alergat pe el prin campurile basce, nu am crezut ca si animalele au nevoie de sustinere, m-a plimbat peste tot, si in final am mai mers privind curcubeul. Mii de imagini surprind creierul, starile revin de fiece data cand imi reamintesc de herghelia de cai, un tip de pe loc, care parea sa fie un antrenor, a inceput o conversatie cu mine, si era atat de frumos, nu in sens fizic, dar iti trezea un sentiment de armonie, l-am intrebat daca asta e ceea cu ce se ocupa zi de zi, si mi-a raspuns tot cu aceiasi caldura ca e informatician, doar ca pasiunea sa sunt caii, aici s-a regasit, si e fericit.

Fericire exista, trebuie sa-ti permiti sa o simti 🙂

Reclame

Read Full Post »