Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Cate ceva despre ganduri’ Category

Momentul cela cînd ți se pare că intuiția ta se amestecă cu imaginarul, iar acesta nu e decît un amalgam de dorințe acumulate.

Am cîteva tipsuri pentru cei ce vor să aibă parte de un puzzle emoțional care nu ajunge prea repede la imaginea clară.

Deci:

1. găsești un băiat, care de fapt se comportă în viața sa personală ca un copil, însă să fii sigură că acesta te va primi în viața sa așa cum ești. Cu el te poți juca pînă nu apare o alta la fel ca tine în viața lui, însă pînă atunci poți să te comporți cum vreai, să-i zici ce vreai, să cînți ce vreai, și sa te simți liberă ca o pasăre alături de el. E foarte important să nu faci dragoste cu el, nici să nu te săruți, limita va fi întodeauna flirtul. Această situație e prielnică doar în cazul în care nu știi ce vreai și ești îngrozită de plictisul de care dau dovadă bărbații maturi, sau pseudo-maturi din viața ta. Este un pericol în acest scenariu, să vă îndrăgostiți dar să nu vă permite-ți să vă iubiți unul pe celălalt, pentru că deja vă cunoașteți prea bine.

2. creiezi vise, din alea care le propagă cinematografia, poezia și literatura. Genul ți-l alegi singură: dramă, romance, psihodilism, sau one-night stand transformat în iubirea vieții tale. Riscul e să rămîii îndobitocită de toate textele și irealitățile băgate în cap, tot de către tine desigur, și solitudinea, depresia, infantilismul provocativ unde vei fi permanent în căutarea idealului tău literaro-mistic-transcendent. Cu alte cuvinte îți creezi un castel imaginar, intri și trăiești acolo pînă cînd te va gasi el, alesul,sau moartea va veni.

3. accepti totul cum ți se oferă, că deja ești trecută prin viață, totul e relativ și acceptabil, te gîndești la imposibilitatea unei iubiri în doi, pentru că suka de einshtein a nimerit-o cînd a zis că totul e relativ, fie doar tu iubești, fie pe tine te iubește, toate celelalte sunt doar niște circumstanțe ale vieții în care nimerești sinergetic, după totul se bifurcă. Accepti, trăeiești fără emoții, răcești sufletul pînă în cele mai subțiri aorte și te prefaci în baba ca zăpada.

4. e ultimul scenariu, si cred că e unicul, si fii așa cum ești, să poți să spui „nu” cînd te simți prost, să poți să spui „da” cînd ești fericită și să poți să accepți consecinețele ca pe niște momente necesare vieții, fie că înveți din ele, fie că te bucuri.

What does’t kill me, DOESN’T KILL ME!!!, tochika.

Read Full Post »

Po-hui(sm)

Poate fi considerat neologism, se poate depista în supradoze la cei ce suferă de pe urma unor orgolii rănite, şi acest manifest de pohuism (indiferent de circumstanţă bagi pula) este ca un moment de reculegere pentru cei osîndiţi.

Neplăcut cuvînt, cîndva credeam că e bun, să îţi fie pohui, nimic mai simplu, ai luat şi ai spus da mie mii pohui.

Însă nu ţii pohui dacă ai avut o relaţie cu omul acesta, şi această relaţie a fost cum a fost, şi cînd zici că ţii pohui, mi se pare incorect faţă de propria-ţi persoană. De parcă nu ai vrea să inveţi din ceea ce a fost şi ai trăit, da  laşi Zero experienţă acumulată pe  toată perioada în care erai acolo, cu el/ea, anume faţă acest raport, despre care acuma zici că ţii pohui.

Comunicăm cu oamenii pentru că e o necesitate naturală, şi dacă nu o facem verbal o facem prin gesturi, şi gesturile ne dau de gol afecţiunile, da noi de aici verbalizăm, mii pohui! aha как бы не так :),  şi începem să ne minţim pe noi fără a ţine seama că putem să ne pierdem în prorpiile instabilităţi emotive.

Eu cred că pohuismul poate fi exprimat în condiţii de lene extremă, şi doar faţă de ceea ce poate fi decis de noi să nu facem sau să facem, putem spune că nii pohui ce crede lumea, dar nu o sa spunem că ne este pohui de ce cred oamenii ce sunt pentru noi importanţi, fie şi iubiţii/le platonici/e.

Putem spune că ne este pohui că o sa ne dea afara de la servici seful nostru insuportabil, dar nu putem spune că ne este pohui dacă nu o sa avem cu ce hrăni copii, sau elementar pe noi înşine, putem spune că ne este pohui de opinia publică dar parcă ne străpunge un cuţit în inimă cînd apropiaţii ne zic că s-au dezamăgit în noi.

Şi aici putem spune că ne este pohui de toate astea pentru că ne avem pe noi înşine, însă acest pohuism e o camuflare a durerii în care realizezi că nimic nu e în lumea asta cum te aşteptai tu să fie, şi mai bine decît să îţi fie pohui, ap totuşi să încerci să schimbi ceva.

Să faci ceva frumos, să devii tu frumos, şi să te ţii de viaţă, în care acest neologism să nu aibă loc pentru a fi.

Read Full Post »

Apele trec, se schimba, si nu mai sunt aceleasi; discutiile la telefon trec, se schimba si nu mai sunt aceleasi; emotiile trec, se schimba si nu mai sunt aceleasi; flirtul trece, se schimba si nu mai e acelasi; dorul trece, se schimba si nu mai e acelasi; amintiri trec, se schimba si nu mai sunt aceleasi; cuvintele ies, se schimba si nu mai sunt aceleasi; iubirile trec, se schimba si nu mai sunt aceleasi……….

Imagine

doar inima ramine si visul

Read Full Post »

Stereo-Tip

Pot oare depasi ceea ce imi impune mintea? mai ales cand incep sa relationez cu alte persoane, si mai ales reprezentanti din alte tari, confesiuni, rase.

Recent am avut parte de o superba cina de thanksgiving, am fost 14 persoane, care de pe loc (Tara basca), care din Mexic, care din Italia, si din SUA desigur, m-am simtit super bine, mai ales in termeni de caldura familiara, a fost linistit, cald, mincare buna, si discutii interesante, mai ales despre relatii si educatie.

Am vazut la acea masa ca nu exista identitati, exista oameni ce poarta in sine curiozitatea cunoasterii, si altii care nu o au, atat, dupa aia mi-am imaginat, daca as putea vorbi oare limba nativilor din africa, as descoperi probabil la fel un fel de wise individuals, care au in sine o curiozitate, dar si aici ma gandesc de ce anume limba este un impediment?

Wittgenstein zicea ca despre ceea ce nu se poate vorbi sa se taca, care sunt aceste teme ale tacerii? despre ce anume se tace azi?

Read Full Post »

Purple rain

Si mintea cere sa scot din ea, ganduri ce apasa

Sa ploua deci in purpuriu, matinka m-am indragostit, sau asta iar o simulare a necesitatilor fiziologice, hren paimeosh, mai bine scriu, decat sa tin in mine. Interesant, de ce noi nu putem sti ce gandeste altul, ce vrea, altul, de ce nu putem sti ca placem acelui personaj care ne gadila emotivitatea si creierul, de ce interpretam gresit, de ce de ce de ce?

rahatul emotional e impregnant, e in fiece cutiutsa a gandurilor tale despre frumos, a viselor tale despre iubire, si despre tot ce poate fi intre doua persoane. maturitatea iti demostreaza ca> vezi fato, nu mai tre sa interpretezi, daca va fi sa fie o sa fie, daca nu nu, te-ai simtit bine? ihm, zic eu, ap taci iti spune maturitatea, iti inchide gura, da sufletul doar vrea sa urle, sa raga de atata grozavie a placerii, si dupa asta a durerii, ca nimic nu ramine, totul se scruge pa apa sambetei.

pesimism?!, nu, nu cred, e ceva ce e schimbator, nu am senzatia de siguranta a faptului ca plac, stau si ghicesc, da de ghicit nu e bine, pentur minte, si vashe nu e bine de ghicit….

purpuriu ploua, si ma uitam la moby dik si plangeam, si era atat de frumos acest animal, ascuns in ape, jucaus, alb, masiv si frumos, t eumplea cu tot felul de stari de liniste, si lacrimi ieseau cu cascadele din mine…..

bucuria vietii, e in mine, e in tine, da cum sa o facem amestec?

nimic nu exista zicea Gorgias din Leontini, da poate el are dreptate, da poate nu, da mintea mea zboara, si nimic nu se intampla, o sa sper.

Read Full Post »

Older Posts »